Pictorul Sabin Bălaşa

„Locuiesc în abis şi pictez ceea ce văd cu mintea, căci pentru mine arta este viziune.” – Sabin Bălaşa

Sabin Bălaşa s-a născut la Dobriceni, în Romanaţi, la 17 iunie 1932, absolvind cu succes Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București în 1955, cursurile Academiei de Limbă și Cultură Italiană „Siena” în 1965 şi cursurile Academiei de Pictură din Perugia în 1966, fiind legat spiritual de Italia, pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii, dar și pentru a picta.

S-a simţit ca acasă la Iaşi, unde a realizat între 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, motiv pentru care declara, cu umor, că este „moldovean de origine oltean”.

În creaţia sa, a pornit de la ideea că arta şi viaţa comunică între ele în permanenţă, fiind vorba de o relaţie specifică, relaţia omului cu Universul, prin care se dezleagă destinul acestuia de existenţa în sine. A refuzat spaţiul închis, interiorul unei camere, deoarece îi limita libertatea de gândire şi îi neutraliza spiritul.

Deşi cunoscut ca pictor al perioadei comuniste, deoarece puternicii epocii  i-au comandat şi i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu, Sabin Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri, iar opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului.

A avut o activitate impresionantă atât în domeniul picturii, artei monumentale, ilustraţiei de carte şi filmului de animaţie, făcând parte din numeroase jurii internaţionale, cât şi în domeniul publicistic, opera sa scrisă conţinând 3 romane şi numeroase articole şi eseuri în presa scrisă.

Filme de pictură animată (autor şi regizor):

• „Picătura” (1966)
• „Orașul” (1967)
• „Valul” (1968)
• „Pasărea Phoenix” (1968)
• „Fascinație” (1969)
• „Întoarcere în viitor” (1971)
• „Galaxia” (1973)
• „Odă” (1975)
• „Exodul spre lumină” (1979)

Picturi murale:

• „Aspirație” 380/546 cm
• „Omagiu întemeietorilor” 372/471 cm
• „Amfiteatru” 452/400 cm
• „Generații” 452/379 cm
• „Triumful vieții” 420/249 cm
• „Dezastrul atomic” 420/249 cm
• „Icar” 422/248 cm
• „Prometeu” 417/247 cm
• „Exodul spre lumină” 416/247 cm
• „Ștefan cel Mare” 419/250 cm
• „Moldova” 430/265 cm
• „Luceafărul” – triptic (429/267 cm, 430/267 cm, 431/269 cm)
• „Legenda Meșterului Manole” 432/268 cm
• „Nunta Cosmică” 431/268 cm
• „Legenda Dochiei” 429/268 cm
• „Străbunii” 433/268 cm
• „Galaxia Iubirii” 1080/466 cm
• „Războinicii”
• „Hora”
• „Nunta Cosmică (Miorița)”
• „Geneza”
• „Feerie”

Expoziții personale:

• 1978, Roma
• 1980, Roma
• 1982, Stockholm
• 1982, București, Muzeul național de Artă,
• 1985, Kerkera (Grecia)
• 1988, Moscova, Tbilisi și alte capitale ale statelor fostei URSS
• 1992, București
• 1994, Israel
• 2000, București, World Trade Center
• 2002, Iaşi, Univ. Al. I. Cuza
• 2005, București

Romane:

• „Deșertul Albastru”, roman, 1996
• „Exodul spre Lumină”, roman, 2002
• „Democrație în Oglinzi”, roman, 2006

Sabin Bălașa s-a stins din viață în data de 1 aprilie 2008, fiind înmormântat la Cimitirul „Eternitatea” din Iaşi.

Surse: Fiii Romanaţiului (1996), Wikipedia

Popa Radu Şapcă

„Popa Radu Şapcă este din neamul Şăpculeştilor. (…) Când s-a făcut revoluţia la 1848, pleca popa de la Izlaz spre Dăbuleni, pe marginea Oltului la deal ca să strângă oamenii la sobor. Când s-au strâns oamenii la sobor, le-au spus cari erau mai mari, acolo la Izlaz să facă revoluţie.” – Monografia Judeţului Romanaţi

Popa Radu Șapcă a fost preot la Biserica Sf. Nicolae din Celei, localitate lângă portul Corabia (1834), haiduc și revoluționar, unul din organizatorii Marii Adunări populare de la Izlaz, din 1848. Cu el se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia.

În 1848, după ce a auzit că, la Bucureşti, mai mulţi intelectuali şi oameni de seamă pregăteau o mişcare prin care se dorea înlăturarea stăpânirii fanariote, Popa Şapcă a căutat să intre în legătură cu liderii olteni pentru ca, prin aceştia, să ia şi el parte la revoluţie. În satul lui şi în toate localităţile învecinate, Popa Şapcă a propovăduit tuturor ideile revoluţionare.

Când a sosit momentul, părintele a mers la Bucureşti, unde a reuşit să-i convingă pe capii revoluţionari că locul cel mai potrivit pentru începerea revoluţiei, ferit de ochii autorităţilor şi de armata domnitorului Gheorghe Bibescu, este satul Izlaz, din apropierea Dunării.

În ziua de 9 mai 1848, semnalul a fost dat: oamenii din toate colţurile ţării s-au adunat pe câmpia din apropierea localităţii Islaz pentru a asculta programul pe care-l propuneau liderilor paşoptişti.

Datorită zelului şi devotamentului său, Popa Radu Şapcă a fost ales ca membru semnatar al Guvernului Provizoriu, alături de nume sonore din cultura românească: Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu şi Nicolae Pleşoianu.

După înăbușirea revoluției, la 29 octombrie 1848 a fost arestat pentru participarea la evenimente şi închis la Văcăreşti, surghiunit pentru 2 ani la Sf. Munte Athos şi mutat la Bursa cu majoritatea revoluţionarilor (1849-1853).

În timpul Războiului Crimeii, revoluţionarii exilaţi în Bursa şi Constantinopol au primit permisiunea de a locui mai aproape de graniţele ţării. Popa Şapcă a reuşit, cu foarte mare greutate, să se stabilească în Şumla, de aici trecând noaptea cu barca peste Dunăre pentru a-şi vedea familia din Celei. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Ştirbei pentru a reveni în hotarele ţării.

În 1856 s-a reîntors în ţară, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza la numit preot curator la Râmnicu Vâlcea, apoi, datorită lui Dimitrie Bolintineanu, la Mânăstirea Hotărani din Romanaţi, situată la 12 km de oraşul Caracal, apoi curator la Mânăstirea Brâncoveni, unde este înmormântat.

La doi paşi de Cetatea Sucidava, într-un un mic părculeţ, se află bustul lui Popa Radu Şapcă, care indică locul în care s-a aflat bordeiul acestuia, în faţa căruia s-a strâns Guvernul Provizoriu de la 1848.