Popa Radu Şapcă


„Popa Radu Şapcă este din neamul Şăpculeştilor. (…) Când s-a făcut revoluţia la 1848, pleca popa de la Izlaz spre Dăbuleni, pe marginea Oltului la deal ca să strângă oamenii la sobor. Când s-au strâns oamenii la sobor, le-au spus cari erau mai mari, acolo la Izlaz să facă revoluţie.” – Monografia Judeţului Romanaţi

Popa Radu Șapcă a fost preot la Biserica Sf. Nicolae din Celei, localitate lângă portul Corabia (1834), haiduc și revoluționar, unul din organizatorii Marii Adunări populare de la Izlaz, din 1848. Cu el se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia.

În 1848, după ce a auzit că, la Bucureşti, mai mulţi intelectuali şi oameni de seamă pregăteau o mişcare prin care se dorea înlăturarea stăpânirii fanariote, Popa Şapcă a căutat să intre în legătură cu liderii olteni pentru ca, prin aceştia, să ia şi el parte la revoluţie. În satul lui şi în toate localităţile învecinate, Popa Şapcă a propovăduit tuturor ideile revoluţionare.

Când a sosit momentul, părintele a mers la Bucureşti, unde a reuşit să-i convingă pe capii revoluţionari că locul cel mai potrivit pentru începerea revoluţiei, ferit de ochii autorităţilor şi de armata domnitorului Gheorghe Bibescu, este satul Izlaz, din apropierea Dunării.

În ziua de 9 mai 1848, semnalul a fost dat: oamenii din toate colţurile ţării s-au adunat pe câmpia din apropierea localităţii Islaz pentru a asculta programul pe care-l propuneau liderilor paşoptişti.

Datorită zelului şi devotamentului său, Popa Radu Şapcă a fost ales ca membru semnatar al Guvernului Provizoriu, alături de nume sonore din cultura românească: Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu şi Nicolae Pleşoianu.

După înăbușirea revoluției, la 29 octombrie 1848 a fost arestat pentru participarea la evenimente şi închis la Văcăreşti, surghiunit pentru 2 ani la Sf. Munte Athos şi mutat la Bursa cu majoritatea revoluţionarilor (1849-1853).

În timpul Războiului Crimeii, revoluţionarii exilaţi în Bursa şi Constantinopol au primit permisiunea de a locui mai aproape de graniţele ţării. Popa Şapcă a reuşit, cu foarte mare greutate, să se stabilească în Şumla, de aici trecând noaptea cu barca peste Dunăre pentru a-şi vedea familia din Celei. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Ştirbei pentru a reveni în hotarele ţării.

În 1856 s-a reîntors în ţară, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza la numit preot curator la Râmnicu Vâlcea, apoi, datorită lui Dimitrie Bolintineanu, la Mânăstirea Hotărani din Romanaţi, situată la 12 km de oraşul Caracal, apoi curator la Mânăstirea Brâncoveni, unde este înmormântat.

La doi paşi de Cetatea Sucidava, într-un un mic părculeţ, se află bustul lui Popa Radu Şapcă, care indică locul în care s-a aflat bordeiul acestuia, în faţa căruia s-a strâns Guvernul Provizoriu de la 1848.

Reclame

Bine aţi venit în Romanaţi !


Romanațiul se întindea de-a lungul Oltului, până la Dunăre, pe o lungime de 94 de km, numărându-se, ca întindere, printre primele județe ale țării.

Situându-se în marea câmpie a Dunării, cuprinzând și o parte din Podișul Getic, Romanațiul beneficia de o rețea hidrografică bine dezvoltată, generându-se astfel un sol fertil, propice cultivării unui element de primă importanță pentru economia și agricultura țări, respectiv cerealele.

În vechile timpuri, acest ținut servea drept linie de trecere a legiunilor romane spre capitala Daciei, fapt dovedit de drumurile, cetățile și măgurile presărate cu vestigii arheologice.

Oamenii erau robuști, buni plugari și negustori de frunte, fapt care a înlăturat concurența străină. Aveau o stare materială bună și gospodării bine înjghebate.

Ca teritoriu al vechii Dacii, înzestrat cu câmpii mănoase și întinse, cursuri de ape cu văi și păduri exuberante, ținutul dintre Jiu și Olt a reprezentat  „prima patrie adoptivă pentru masele mari de păstori, care veneau cu căpeteniile, cu triburile, cu zeii și cu turmele lor, din Asia spre Dunăre.” – Niculae Densușianu

Remarcându-se printr-un colorit viu, specific zonelor de câmpie, ținutul Romanaților conține amintiri vii ale unui trecut glorios, începând cu epoca romană până la înfăptuirea unității naționale, mărturii despre Popa Stoica din Farcaș și Frații Buzești, frații de cruce ai lui Mihai Viteazul, Brazda lui Novac, pandurii lui Tudor Vladimirescu, adunați de pe plaiurile noastre, zapciul haiduc Iancu Jianu și Radu Popa Șapcă, care ridică la Islaz, în 1848, steagul revoluției.

Sursa: Monografia Județului Romanați, 1928