Dioşti – Satul Regal


La 12 km de Caracal, pe DN 6, către Craiova se află una din cele mai frumoase aşezări ţărăneşti din ţară, satul Dioşti, atestat documentar de aproximativ 500 ani.

Înfăţişarea din prezent a satului este datorată unui incendiu izbucnit în anul 1938. Au fost distruse, atunci, zeci de gospodării. Proporţiile dezastrului l-au impresionat pe regele Carol al II-lea, care, văzând ruinele şi oamenii neajutoraţi, a decis reconstruirea satului.

Fundaţia Regală a acordat imediat fondurile necesare reconstrucţiei. S-a hotărât ca noua aşezare, Uliţa Morii,o uliţă lungă de aproape un kilometru, să aibă numai gospodării cu arhitectură tradiţională românească.

Au fost aduşi meşteri de pe tot cuprinsul judeţului Romanaţi pentru a construi, bucată cu bucată, 26 de gospodării, cu toate cele necesare: locuinţa (care, în funcţie de numărul odăilor, era de trei tipuri: cu trei camere, cinci şi şase), cu pridvor din lemn sculptat, cu beciul aşezat în faţa casei, cu un fel de foişor deasupra, grajdul pentru animale, pătulul, fântâna, la poartă, între două gospodării, livada, grădina de zarzavat, cea de flori şi dependinţele.

Lucrările au fost supravegheate de către arhitecţii Focşa şi Gusti. La sfârşitul reconstrucţiei, a luat naştere un aşezământ nou, cu gospodării ordonate, centru civic, primărie, şcoală, biserică, grup social-cultural, post de jandarmi.

Uliţa Morii este, în prezent, unul dintre cele mai frumoase locuri cu specific tradiţional românesc din ţară. Câteva din gospodăriile sale, care au rămas intacte, au fost mutate la Muzeul Satului, în Bucureşti.

Uliţa Morii se află la intrarea în Dioşti, făcând legătura cu drumul naţional. Vă aşteaptă să vă abateţi din călătorie, pentru câteva minute, pentru a o vizita.

Monografia „Dioştii, pagini de istorie”, scrisă de Mihai Bălăianu, cuprinde 18 volume, însumând 5161 de pagini, fiind întocmită pe baza a 17.500 de documente originale, referitoare la comuna Dioşti, dar şi la alte 178 de localităţi din Oltenia, cu care dioştenii au avut legături.

Prin valoarea şi anvergura sa, este singura de acest gen din lume, oficialităţile române propunând introducerea monografiei în Cartea Recordurilor.

 

Reclame

Popa Radu Şapcă


„Popa Radu Şapcă este din neamul Şăpculeştilor. (…) Când s-a făcut revoluţia la 1848, pleca popa de la Izlaz spre Dăbuleni, pe marginea Oltului la deal ca să strângă oamenii la sobor. Când s-au strâns oamenii la sobor, le-au spus cari erau mai mari, acolo la Izlaz să facă revoluţie.” – Monografia Judeţului Romanaţi

Popa Radu Șapcă a fost preot la Biserica Sf. Nicolae din Celei, localitate lângă portul Corabia (1834), haiduc și revoluționar, unul din organizatorii Marii Adunări populare de la Izlaz, din 1848. Cu el se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia.

În 1848, după ce a auzit că, la Bucureşti, mai mulţi intelectuali şi oameni de seamă pregăteau o mişcare prin care se dorea înlăturarea stăpânirii fanariote, Popa Şapcă a căutat să intre în legătură cu liderii olteni pentru ca, prin aceştia, să ia şi el parte la revoluţie. În satul lui şi în toate localităţile învecinate, Popa Şapcă a propovăduit tuturor ideile revoluţionare.

Când a sosit momentul, părintele a mers la Bucureşti, unde a reuşit să-i convingă pe capii revoluţionari că locul cel mai potrivit pentru începerea revoluţiei, ferit de ochii autorităţilor şi de armata domnitorului Gheorghe Bibescu, este satul Izlaz, din apropierea Dunării.

În ziua de 9 mai 1848, semnalul a fost dat: oamenii din toate colţurile ţării s-au adunat pe câmpia din apropierea localităţii Islaz pentru a asculta programul pe care-l propuneau liderilor paşoptişti.

Datorită zelului şi devotamentului său, Popa Radu Şapcă a fost ales ca membru semnatar al Guvernului Provizoriu, alături de nume sonore din cultura românească: Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu şi Nicolae Pleşoianu.

După înăbușirea revoluției, la 29 octombrie 1848 a fost arestat pentru participarea la evenimente şi închis la Văcăreşti, surghiunit pentru 2 ani la Sf. Munte Athos şi mutat la Bursa cu majoritatea revoluţionarilor (1849-1853).

În timpul Războiului Crimeii, revoluţionarii exilaţi în Bursa şi Constantinopol au primit permisiunea de a locui mai aproape de graniţele ţării. Popa Şapcă a reuşit, cu foarte mare greutate, să se stabilească în Şumla, de aici trecând noaptea cu barca peste Dunăre pentru a-şi vedea familia din Celei. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Ştirbei pentru a reveni în hotarele ţării.

În 1856 s-a reîntors în ţară, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza la numit preot curator la Râmnicu Vâlcea, apoi, datorită lui Dimitrie Bolintineanu, la Mânăstirea Hotărani din Romanaţi, situată la 12 km de oraşul Caracal, apoi curator la Mânăstirea Brâncoveni, unde este înmormântat.

La doi paşi de Cetatea Sucidava, într-un un mic părculeţ, se află bustul lui Popa Radu Şapcă, care indică locul în care s-a aflat bordeiul acestuia, în faţa căruia s-a strâns Guvernul Provizoriu de la 1848.

Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii”, ediţia a V-a


Bucureşti, Parcul Cişmigiu

24, 25, 26 iunie 2011

Festivalul Internaţional de Folclor „Muzici şi Tradiţii în Cişmigiu” este singurul eveniment de acest tip din zona de sud a României, ultimul eveniment cultural de acest gen a avut loc în anul 1969, şi unul dintre evenimentele marcante ale anului cultural românesc, în care prezenţa, în România, a unor importante ansambluri folclorice din ţară şi din întreaga lume reprezintă o recunoaştere naţională şi internaţională.

Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul organizat de Primăria Municipiului Bucureşti, prin CreArT – Centrul de Creaţie, Artă şi Tradiţie al Municipiului Bucureşti, se va desfăşura în perioada 24–26 iunie, în Parcul Cişmigiu. Evenimentul este realizat în coproducţie cu Societatea Română de Televiziune şi în parteneriat cu Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti.

Festivalul include trei mari secţiuni: muzică (o scenă la foişor şi o scenă amplasată pe peluza din spatele restaurantului Monte Carlo), târg de meşteşugari (40 de căsuţe cu produse şi obiecte tradiţionale româneşti) şi spaţiu gastronomic. Evenimentul se va deschide vineri 24 iunie, cu o paradă a costumelor populare româneşti şi internaţionale, care se va desfăşura pe traseul: Ateneul Român (Piaţa George Enescu) – Calea Victoriei – Cercul Militar – B-dul Regina Elisabeta – Parcul Cişmigiu (intrare Arhivele Statului).

Oferta manifestărilor este bogată: concerte ale rapsozilor populari, tarafuri rurale şi pseudo – rurale, fanfare, tarafuri de muzică lăutărească, ansambluri folclorice româneşti şi internaţionale, ansambluri ale minorităţilor şi comunităţilor naţionale. Proiectul cultural mai include ateliere de creaţie pentru copii, precum şi plimbări cu trăsuri şi ponei în zone special amenajate. Manifestările menţionate se vor desfăşura pe toată perioada festivalului, în intervalul orar 10.00 – 22.00.

Sursa: www.creart.ro

În Vizită la Muzeul Satului din Bucureşti


Această prezentare necesită JavaScript.

… într-o sâmbătă frumoasă de aprilie.

În 1936 lua fiinţă la Bucureşti, în Parcul Herastrău, unul din primele muzee etnografice în aer liber din România şi din lume: Muzeul Satului. Crearea Muzeului Naţional al Satului „Dimitrie Gusti” este rodul unor cercetări intense şi susţinute, teoretice şi de teren, ca şi a unor experimente muzeografice, de peste un deceniu, coordonate de profesorul Dimitrie Gusti, întemeietor al Şcolii Sociologice din Bucureşti.

În anii `30, în Europa, existau doar două muzee în aer liber: Muzeul Skansen din Stockholm (Suedia, 1891) şi Muzeul Bigdo din Lillehamer (Norvegia ). În ţara noastră, la vremea respectivă, îşi avea deschise porţile, pentru public, Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Parcul „Hoia”, de la Cluj, fondat în 1929 de către profesorul Romulus Vuia.

Deschiderea oficială a Muzeului Satului a avut loc la 10 mai 1936, în prezenţa regelui Carol al II-lea, iar pentru public, cu o saptămână mai tarziu, 17 mai 1936. În discursul inaugural, profesorul Dimitrie Gusti sublinia că Muzeul Naţional al Satului este un muzeu original, care nu a fost creat după modelul muzeelor în aer liber existente la acea vreme în Europa, acestea fiind, după opinia lui, „prea etnografice” şi „în mare măsură romantice”.

Noul muzeu trebuia „să placă nu numai ochiului, ci şi să înfăţişeze lucruri adevărate”, el fiind, în viziunea sa, ” un muzeu sociologic al satului românesc de azi” , „un sat-muzeu”, sinteză a tuturor satelor din întreaga Românie. Totodată, după cum preciza Henry H. Stahl, muzeul urma să-şi exercite şi funcţia de principal mijloc „… de acţiune al pedagogiei sociale”.

Sursa: www.muzeul-satului.ro

Parcul „Constantin Poroineanu” – Moştenirea verde


Parcul „Constantin Poroineanu” este unul dintre cele mai frumoase parcuri din România şi unul din cele mai mari parcuri naturale din Europa.

Cuprinde mai multe terase-restaurante pe lac, insuliţe, precum şi locuri de agrement. Aici pot fi întâlnite numeroase specii autohtone de plante şi arbori, cât şi specii exotice aclimatizate în România.

Parcul este realizat după planurile arhitecţilor E. Redont (proiectant al Parcului „Carol I” din Bucureşti şi al Parcului „Romanescu” din Craiova) şi E. Pinard (proiectant al Parcului Herăstrău din capitală – fostul Parc Naţional).Tânăr sau în vârstă, sportiv sau romantic incurabil, turist sau simplu localnic, poţi avea parte de momente de relaxare străbătând aleile umbrite ale parcului.

Terenul pe care a fost amenajat parcul a rămas în administrarea Primăriei oraşului Caracal prin voinţa testamentară a lui Constantin Poroineanu, care deţinea vaste domenii în judeţele Romanaţi, Dâmboviţa şi Ilfov.

Descendent al Jienilor, Constantin Poroineanu s-a născut în 1843 la Târgovişte. După terminarea studiilor (în Franţa şi în ţară), moşierul se implică în acţiuni caritabile, oferind săracilor ajutoare băneşti şi elevilor cărţi şi haine. De asemenea, donează 500 de lei Societăţii Geografice Române pentru întocmirea celei mai bune hărţi a Romanaţiului.

Este decorat cu ordinele naţionale Steaua Dunării şi Apărătorii Independenţei şi cu ordinele străine Leopold al Belgiei şi Tancova.

Unul dintre fiii săi, trimis la studii la Paris, se căsătoreşte cu o studentă, din nefericire, fiica unei parizience cu care Constantin Poroineanu, aflat în tinereţe tot la studii, avusese o aventură. Aflând adevărul, tinerii se sinucid. Sunt înmormântaţi la cimitirul Bellu, unde au un monument funerar realizat de sculptorul italian Raffaello Romanelli.

Profund marcat de eveniment, Constantin Poroineanu îşi face testamentul în 14 septembrie 1908, sfârşind în acelaşi mod ca şi fiul său, a doua zi după încheierea testamentului, lăsând astfel toată averea sa oraşului Caracal.

Bustul din bronz al lui Poroineanu, realizat de către Raffaello Romanelli, se regăseşte în holul de la intrarea principală a Colegiului Naţional „Ioniţă Asan” din Caracal.

Boierii şi Haiducul


„Frunză verde de lipan, n-aţi auzit de-un Jian, de un hoţ de căpitan?”

Când spui Romanaţi te gândeşti la conacuri boiereşti, la ospăţuri stropite de carafe de vin şi la galbeni de aur. Bunăstarea boierilor atrăgea ca un magnet cetele de ţărani ai pământului, care se haiduceau urmărind hăituirea şi jefuirea acestora.

Romanaţiul este ţinutul haiducilor.

Pe la 1800, Romanaţiul era ţinutul lui Iancu Jianu, haiducul numărul unu al ţării, acest Robin Hood autohton care lua de la bogaţi şi dădea la săraci. Cât se poate de simplu, era un oltean prin excelenţă, puternic, răzvrătit şi în căutarea dreptăţii. Cu două flinte la brâu, călare pe un roib năzdrăvan, însoţit de o ceată de trei mii de haiduci, împărţea teroarea în rândurile boierilor.

Maestrul Adrian Pintea a reuşit să-i imortalizeze trăsăturile în pelicula „Iancu Jianu, haiducul”.

I-a alungat pe turci, i-a împins dincolo de Dunăre, l-a ucis pe Pazvante Chiorul (Pazvan-Oglu, paşa de Vidin) şi a susţinut cu trupe Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821.

A purtat primul steag al României, conducând trupele de panduri ale lui Tudor.

Puteţi găsi steagul la Muzeul Cercului Militar din Bucureşti.

Conacul Jianului s-a strecurat, în timp, printre clădiri vechi şi moderne. Îl găsiţi în Caracal, transformat în muzeul „Casa memorială Iancu Jianu”, pe bulevardul Iancu Jianu, alături de bordeiul săpat în pământ, care se află în spatele conacului. Legenda spune că, pentru a scăpa de poteră, Iancu Jianu şi-a croit tunel până la Olt, având ca punct de plecare bordeiul săpat în pământ.

De altfel, conacul lui Iancu Jianu este un obiectiv turistic unic în Europa, reprezentând singura casă memorială a unui proscris păstrată de vremuri.

Haiducul nostru este înmormântat în incinta bisericii Adormirea Maicii Domnului, din centrul Caracalului, ctitoria familiei Jienilor.