Oltenia

La 12 km de Caracal, pe DN 6, către Craiova se află una din cele mai frumoase aşezări ţărăneşti din ţară, satul Dioşti, atestat documentar de aproximativ 500 ani.

Înfăţişarea din prezent a satului este datorată unui incendiu izbucnit în anul 1938. Au fost distruse, atunci, zeci de gospodării. Proporţiile dezastrului l-au impresionat pe regele Carol al II-lea, care, văzând ruinele şi oamenii neajutoraţi, a decis reconstruirea satului.

Fundaţia Regală a acordat imediat fondurile necesare reconstrucţiei. S-a hotărât ca noua aşezare, Uliţa Morii,o uliţă lungă de aproape un kilometru, să aibă numai gospodării cu arhitectură tradiţională românească.

Au fost aduşi meşteri de pe tot cuprinsul judeţului Romanaţi pentru a construi, bucată cu bucată, 26 de gospodării, cu toate cele necesare: locuinţa (care, în funcţie de numărul odăilor, era de trei tipuri: cu trei camere, cinci şi şase), cu pridvor din lemn sculptat, cu beciul aşezat în faţa casei, cu un fel de foişor deasupra, grajdul pentru animale, pătulul, fântâna, la poartă, între două gospodării, livada, grădina de zarzavat, cea de flori şi dependinţele.

Lucrările au fost supravegheate de către arhitecţii Focşa şi Gusti. La sfârşitul reconstrucţiei, a luat naştere un aşezământ nou, cu gospodării ordonate, centru civic, primărie, şcoală, biserică, grup social-cultural, post de jandarmi.

Uliţa Morii este, în prezent, unul dintre cele mai frumoase locuri cu specific tradiţional românesc din ţară. Câteva din gospodăriile sale, care au rămas intacte, au fost mutate la Muzeul Satului, în Bucureşti.

Uliţa Morii se află la intrarea în Dioşti, făcând legătura cu drumul naţional. Vă aşteaptă să vă abateţi din călătorie, pentru câteva minute, pentru a o vizita.

Monografia „Dioştii, pagini de istorie”, scrisă de Mihai Bălăianu, cuprinde 18 volume, însumând 5161 de pagini, fiind întocmită pe baza a 17.500 de documente originale, referitoare la comuna Dioşti, dar şi la alte 178 de localităţi din Oltenia, cu care dioştenii au avut legături.

Prin valoarea şi anvergura sa, este singura de acest gen din lume, oficialităţile române propunând introducerea monografiei în Cartea Recordurilor.

„Locuiesc în abis şi pictez ceea ce văd cu mintea, căci pentru mine arta este viziune.” – Sabin Bălaşa

Sabin Bălaşa s-a născut la Dobriceni, în Romanaţi, la 17 iunie 1932, absolvind cu succes Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” București în 1955, cursurile Academiei de Limbă și Cultură Italiană „Siena” în 1965 şi cursurile Academiei de Pictură din Perugia în 1966, fiind legat spiritual de Italia, pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii, dar și pentru a picta.

S-a simţit ca acasă la Iaşi, unde a realizat între 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, motiv pentru care declara, cu umor, că este „moldovean de origine oltean”.

În creaţia sa, a pornit de la ideea că arta şi viaţa comunică între ele în permanenţă, fiind vorba de o relaţie specifică, relaţia omului cu Universul, prin care se dezleagă destinul acestuia de existenţa în sine. A refuzat spaţiul închis, interiorul unei camere, deoarece îi limita libertatea de gândire şi îi neutraliza spiritul.

Deşi cunoscut ca pictor al perioadei comuniste, deoarece puternicii epocii i-au comandat şi i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu, Sabin Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri, iar opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului.

A avut o activitate impresionantă atât în domeniul picturii, artei monumentale, ilustraţiei de carte şi filmului de animaţie, făcând parte din numeroase jurii internaţionale, cât şi în domeniul publicistic, opera sa scrisă conţinând 3 romane şi numeroase articole şi eseuri în presa scrisă.