rege

În data de 9 mai 1877, Mihail Kogălniceanu, aflat la conducerea Ministerului de Externe, susţinea discursul premergător dobândirii independenţei, în faţa Adunării Deputaţilor: „Trebuie să dovedim că reclamăm independenţa pentru că şi noi, ca naţiune, avem dreptul să trăim cu viaţ

a noastră. Când toată Europa predică simţimintele de justiţie, este cu drept ca aceste simţiminte să se răspândească şi asupra noastră şi să ne lase să trăim cu viaţa noastră proprie, răspunzând numai pentru greşelele noastre şi primind chiar pedepse pentru greşelele noastre, iar nu pentru ale altora”.

Cu câteva luni mai târziu, în ziua de 12 august 1877, la Siliştioara, lângă Corabia, domnitorul Carol I îşi îmbărbăta oastea: „Începem astăzi luptele glorioase ale străbunilor !”.

În aceeaşi zi, Regimentul al 10-lea şi al 12-lea de dorobanţi, Regimentul al 8-lea de linie, o baterie din Regimentul al 3-lea de artilerie şi un escadron din Regimentul al 2-lea de roşiori treceau Dunărea pe plute, pe pontoane, prin bărci, ajutaţi de şalupele cu vapor „Bucur” şi „Rândunica”.

În data de 20 august 1877, a fost terminat podul de la Siliştioara, trecând astfel Dunărea şi diviziunea de rezervă.

În zilele următoare, armata română a înaintat de pe Valea Iskerului pe Valea Vidului, spre Plevna.

În seara de 25 august, Diviziunea a 4-a era la Verbiţa, în faţa Griviţei, iar Divizia a 3-a la Kalişovaţ, în spatele celeilalte.

Noaptea era întunecată, inimile începeau să bată. Şuiera un vânt subţire dinspre lagărul turcesc. Ofiţerii din corturi trăgeau cu urechea. Somnul nu se prindea de mulţi: ţara, rămasă în urmă cu simpatii şi interese omeneşti; duşmanul, împlântat înainte, cu chemările gloriei sau cu veşnicia morţii. A doua zi, un iad de fum, de foc, de schije aprinse, de huiet şi de cutremur se dezlănţui.

Rând pe rând, au fost cucerite redutele Plevna, Griviţa, Rahova, Smârdan şi Vidin.

Suntem independenţi !

Monumentul de la Siliştioara reprezintă mărturia neatârnării poporului nostru, pentru timpurile ce vor veni.