Arheoparcul de la Drăgăneşti-Olt


În cadrul Muzeului Câmpiei Boianului din Drăgăneşti-Olt, a fost finalizat, pe 18 septembrie 2010, un proiect unic în Europa. Acesta a constat în reconstituirea unui sat după tipul aşezărilor neolitice specifice culturii Gumelniţa, ale căror urme au fost descoperite la Drăgăneşti.

Satul neolitic este format din şase colibe, de mărime naturală, ridicate în aer liber, pe un teren împrejmuit cu un şant de apărare şi gard din nuiele împletite. Intrarea se face pe o punte din lemn. Fiecare colibă este reprezentativă pentru o îndeletnicire specifică vremurilor respective: agricultură, pescuit, olărit etc. . Colibele deţin, în interior, obiecte neolitice sau reconstituiri ale unor obiecte neolitice, mese, altare de cult, unelte pentru gospodărie şi practicarea diferitelor ocupaţii.

În cadrul arheoparcului este reliefat modul de viaţă al unei populaţii care a trăit acum cinci mii de ani î.e.n., populaţie care avea obiceiul să se aşeze în zonele inundabile, pe nişte mici insule, care, odată cu trecerea timpului, s-au transformat într-un fel de măguri sau teluri.

La început, comunităţile respective erau mici, pe telurile respective găsindu-se numai trei-cinci colibe. Casele erau construite din trestie împletită şi pari bătuţi în pământ, iar printre împletituri se punea pământ. Între case, se construia şi o locuinţă-lacustră, unde îşi ţineau proviziile.

Colibele erau dese, iar uliţele (calea principală) nu erau mai mari de doi metri, uneori colibele fiind lipite una de cealaltă. Construcţiile erau joase, pentru că înălţimea oamenilor nu depăşea 1,50-1,60 m. Casele nu aveau tavane, dar erau bine căptuşite la interior. Fiecare colibă avea vatră, cuptor, laviţă, iar patul era construit din pământ ridicat, peste care aşezau piei sau rogojină.

Arheoparcul, ce seamănă cu o uliţă de la sat, va fi inclus într-un circuit turistic care va cuprinde alte obiective de interes cultural din judeţul Olt.

 

Reclame

Muzeul Romanaţiului


Muzeul Romanaţiului a fost înfiinţat la 26 septembrie 1949, fiind găzduit de casa lui Iancu N. Dobruneanu, nepot al lui Iancu Jianu. Clădirea muzeului este împodobită de coloane cu capiteluri compozite şi frontoane neoclasice bogat decorate.

Patrimoniul muzeului a evoluat de la cele două secţii (istorie şi artă plastică) deţinute în momentul înfiinţării, la patru secţiuni: arheologie- istorie, artă plastică, etnografie şi secţia memorială Iancu Jianu.

Muzeul posedă o mare colecţie de obiecte datând din paleolitic (oase de mamut, unelte din os, vase de ceramică), neolitic (arme, obiecte de cult), epoca daco-romană (pahare, oale, amfore, geme, fibule, opaiţe, sarcofage, praguri de porţi, inscripţii de piatră şi cărămidă, statuete reprezentând pe zeiţa Diana şi zeiţa Fortuna), secolele VI-XIII (obiecte şi fotografii, texte, grafice ce atestă permanenţa şi continuitatea locuirii românilor pe aceste meleaguri), imagini, documente, hărţi şi texte de mare valoare, costume, uniforme şi arme, opere de artă, toate legate de istoria, viaţa social-economică şi cultura fostului judeţ Romanaţi.

Secţia de arheologie-istorie are un patrimoniu de peste 20.000 de piese de mare valoare, unele cu o vechime de peste 6.000 de ani, expuse în opt săli, având o suprafaţă de peste 400 mp.

Figura haiducului Iancu Jianu şi frământările sociale din secolul al XIX-lea sunt surprinse printr-o expunere dedicată istoriei moderne. Biblioteca muzeului cuprinde 2.140 de volume de specialitate.

Cea mai impresionantă piesă a muzeului este sarcofagul lui Aelius Iulius Iulianus (decurion, edil şi quaestor al coloniei Romula), lucrat în calcar de Vrata, cu frumoase ornamente sculpturale, realizat de Valeria Gaemellina (soţia edilului), descoperit lânga Romula,  în anul 1952, în necropola de la Hotărani.

Muzeul Romanaţiului se află în Caracal. Îl găsiţi pe bulevardul Iancu Jianu, la nr. 26.

Mânăstirea Brâncoveni


La aproximativ 20 de km de Caracal, un indicator ne îndeamnă să părăsim şoseaua naţională. Dincolo de livada de meri, drumul coboară, dezvăluind un peisaj neaşteptat care găzduieşte de secole Mânăstirea Brâncoveni.

Boierii Craioveşti pun bazele aşezării în anul 1494, urmând ca jupâniţa Calea, străbunica domnitorului Matei Basarab, să construiască în 1570 o bisericuţă din lemn. Între 1634-1640, Matei Basarab şi Preda Brâncoveanu, bunicul domnitorului Constantin Brâncoveanu, adaugă zidurile de apărare, turnul clopotniţă şi chiliile, realizând o veritabilă fortareaţă medievală.

Aici şi-a petrecut copilăria domnitorul Constantin Brâncoveanu, recunoscut pentru lunga sa domnie şi pentru credinţa neclintită de care a dat dovadă în faţa eşafodului turcesc, reprezentând totodată locul de veci pentru familia Brâncovenilor.

Mânăstirea a fost în mai multe rânduri ocupată de trupe străine în timpul războaielor austro-turce şi ruso-turce. Între anii 1721-1727, a fost tranformată în cazarmă austriacă.

În timpul curentului revoluţioar din 1821, mânăstirea a constituit locul de întâlnire dintre pandurii lui Tudor Vladimirescu şi haiducii conduşi de Iancu Jianu, oastea plecând de aici către Bucureşti.

Locurile sunt legate şi de Revoluţia de la 1848, în pridvorul bisericii fiind înmormântat preotul Radu Şapcă din Celei, cunoscut ca Popa Şapcă, ultimul stareţ al mânăstirii, membru al Guvernului Provizoriu de la Islaz din 1848.

Biserica mare a mânăstirii, construită în stil brâncovenesc, este în formă de cruce, cu pridvorul deschis, susţinut de opt coloane din piatră. Uşile masive, din lemn de stejar sculptat, cu o compoziţie minuţios compartimentată şi un modelaj bogat şi de mare rafinament, au fost sculptate de meşterul italian Giorgio Pesena Levin. Pictura acesteia, o frescă în stil bizantin de o valoare inestimabilă, a fost realizată de meşterii Şcolii de la Hurezi. Interiorul bisericii adăposteşte icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului, îmbrăcată în argint.

În fostele case domneşti s-a amenajat muzeul mânăstirii, iar în lapidariumul aflat în fostele beciuri domneşti au fost aduse diverse piese provenite de la unele biserici şi mânăstiri demolate în Bucureşti, înainte de 1989.

În muzeu se păstrează coloanele mânăstirii Văcăreşti, icoane din secolul al XVIII-lea, pietrele funerare ale lui Ghica Vodă şi Barbu Văcărescu.

În prezent, mânăstirea de maici poartă hramul Sfântului Nicolae. Merită să descoperiţi istoria, liniştea, aerul tare şi izvorul tămăduitor, venind la Brâncoveni.

Deputat al Romanaţiului, Preşedinte al Ligii Naţiunilor, Vizionar al Unirii


Nicolae Titulescu (1882 – 1941) s-a născut la Craiova, petrecându-şi copilăria la moşia tatălui său, avocat de profesie, în Tituleşti, Romanaţi (în prezent judeţul Olt). Finalizează, cu premiul de onoare, cursurile liceului Carol I din Craiova, în anul 1900, apoi studiază Dreptul la Paris, obţinându-şi doctoratul cu teza „Essai sur une théorie des droits éventuels”.

Eminent jurist, profesor universitar, academician şi strălucit orator, Nicolae Titulescu s-a afirmat îndeosebi ca apreciat om politic şi ca unul din cei mai importanţi diplomaţi europeni din perioada interbelică.

După alegerile din1912, devine deputat al judeţului Romanaţi pentru Partidului Conservator-Democrat condus de Take Ionescu, iar cinci ani mai târziu devine membru al guvernului lui Ion I. C. Brătianu, ca ministru al Finanţelor.

Între anii 1928 – 1936, Nicolae Titulescu este ales de mai multe ori ministru al Afacerilor Străine. Între 1920 şi 1936, Titulescu este delegat permanent al României la Liga Naţiunilor de la Geneva (precursoarea O.N.U.) şi este desemnat consecutiv, în 1930 şi 1931, preşedinte al sesiunii anuale a Societăţii, bucurându-se, pentru competenţa şi talentul său oratoric, de numeroase aprecieri printre care şi cele ale cunoscutului om politic britanic Anthony Eden. Alegerea sa în acest moment nu a fost întâmplătoare, deoarece Nicolae Titulescu a susţinut în nenumărate rânduri fondarea Uniunii Europene.

În perioada neutralităţii României dinaintea primului război mondial, Titulescu apare ca unul dintre cei mai activi militanţi pentru Marea Unire, ce se va înfăptui la 1 Decembrie 1918, dovadă în acest sens fiind celebrul său discurs de la Ploieşti (1915) – intitulat „Inima României”.

De la naţional, prin regional, spre universal, iată deviza României în relaţiile internaţionale”. – Nicolae Titulescu

Puteţi vizita Casa Memorială Nicolae Titulescu (în prezent Muzeul Memorial Nicolae Titulescu) în localitatea Tituleşti, judeţul Olt.

Construirea casei a fost terminată în 1910, aşa cum reiese din inscripţia de pe pavimentul de la intrare.

În semn de respect pentru de arhitectura tradiţională, Nicolae Titulescu a decis înălţarea casei în specificul oltenesc. Casa are patru intrări şi două faţade, cu terase semirotunde pentru faţada dinspre râu şi cu terase dreptunghiulare la faţada principală. Ambele terase sunt străjuite în partea stângă a clădirii de un turn cu trei niveluri.

Din terasa etajului, situată către râu, creşte de peste două decenii un arbust a cărui specie a rămas neidentificată până în prezent.

În perioada anilor 1907-1941, Casa Titulescu a servit ca loc de odihnă şi recreere pentru familia Titulescu. Între 1940 – 1949 Casa Titulescu a fost în administrarea Academiei Române, care, conform voinţei testamentare a lui Nicolae Titulescu, a înfiinţat între 1945 şi 1949 o bibliotecă sătească şi o şcoală populară.

Boierii şi Haiducul


„Frunză verde de lipan, n-aţi auzit de-un Jian, de un hoţ de căpitan?”

Când spui Romanaţi te gândeşti la conacuri boiereşti, la ospăţuri stropite de carafe de vin şi la galbeni de aur. Bunăstarea boierilor atrăgea ca un magnet cetele de ţărani ai pământului, care se haiduceau urmărind hăituirea şi jefuirea acestora.

Romanaţiul este ţinutul haiducilor.

Pe la 1800, Romanaţiul era ţinutul lui Iancu Jianu, haiducul numărul unu al ţării, acest Robin Hood autohton care lua de la bogaţi şi dădea la săraci. Cât se poate de simplu, era un oltean prin excelenţă, puternic, răzvrătit şi în căutarea dreptăţii. Cu două flinte la brâu, călare pe un roib năzdrăvan, însoţit de o ceată de trei mii de haiduci, împărţea teroarea în rândurile boierilor.

Maestrul Adrian Pintea a reuşit să-i imortalizeze trăsăturile în pelicula „Iancu Jianu, haiducul”.

I-a alungat pe turci, i-a împins dincolo de Dunăre, l-a ucis pe Pazvante Chiorul (Pazvan-Oglu, paşa de Vidin) şi a susţinut cu trupe Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821.

A purtat primul steag al României, conducând trupele de panduri ale lui Tudor.

Puteţi găsi steagul la Muzeul Cercului Militar din Bucureşti.

Conacul Jianului s-a strecurat, în timp, printre clădiri vechi şi moderne. Îl găsiţi în Caracal, transformat în muzeul „Casa memorială Iancu Jianu”, pe bulevardul Iancu Jianu, alături de bordeiul săpat în pământ, care se află în spatele conacului. Legenda spune că, pentru a scăpa de poteră, Iancu Jianu şi-a croit tunel până la Olt, având ca punct de plecare bordeiul săpat în pământ.

De altfel, conacul lui Iancu Jianu este un obiectiv turistic unic în Europa, reprezentând singura casă memorială a unui proscris păstrată de vremuri.

Haiducul nostru este înmormântat în incinta bisericii Adormirea Maicii Domnului, din centrul Caracalului, ctitoria familiei Jienilor.