Căluiul – Mânăstirea Fraţilor Buzeşti


Figuri legendare, Buzeştii sunt o veche şi puternică familie din Cepturoaia (în prezent comuna Iancu Jianu, judeţul Olt), de pe malul Olteţului.

Preda, Radu şi Stroe, „muşchetarii” lui Mihai Viteazul, se aflau în permanenţă în preajma domnitorului, formând o veritabilă gardă personală. Deseori, erau trimişi de către voievod în bătălii importante, acesta cunoscându-le vitejia.

Devotamentul manifestat de către cei trei fraţi, pentru Mihai Viteazul, este ilustrat de povestea bătăliei cu turcii de la Vidin, în care domnitorul este încolţit de o ceată de turci, unul dintre ei repezindu-se cu suliţa spre pieptul voievodului. Nescăpându-l din ochi pe Mihai, Preda şi Stroe intervin rapid, îl decapitează pe turc şi îi îndepărtează pe ceilalţi.

La 3 km de comuna Iancu Jianu se află Mânăstirea Călui (ctitorie a familiei Buzeştilor), aici fiind înmormântaţi Preda şi Radu Buzescu. Pe Stroe îl găsim la biserica din Stăneşti, jud. Vâlcea.

„Au venit dinspre Craiova, un domn vestit, Mihaiu Viteazul, cu boierii Buzeşti, cu Baba Novac, cu Popa Stoica din Farcaş şi alţi generali viteji. Mergând pe vâlceaua dintre dealurile Braşovul şi Pietrosul, au găsit un tăpşan, unde au descălecat de pe cai şi s-au sfătuit cum sa bată pe tătari. În timpul sfatului, Bălan, calul lui Mihaiu, a nechezat şi, lovind cu copita în pământ, a ieşit un izvor. Preda Buzescu a spus Domnitorului: <<Doamne, de voiu trăi, voiu ridica o mânăstire şi voiu aşeza vatră de sat în acest loc>>. Tătarii fiind învinşi, Preda s-a ţinut de cuvânt. A pus de s-a zidit mânastirea şi s-au dus clăcaşi în jurul ei. Şi satul şi mânăstirea s-au numit Căluiu, de la vorba cal.” – Legendă culeasă din popor despre ctitorirea Mânăstirii Călui

Mânăstirea Călui datează din secolul al XVI-lea, fiind ctitoria jupânilor Vladul Ban (bunicul Fraţilor Buzescu), Dumitru Pârcălab şi Balica Spătar, din timpul domniei lui Neagoe Basarab (1512-1521). Mânăstirea este ridicată într-un loc prielnic creşterii albinelor, ascuns între păduri, departe de iscoadele duşmane în vremurile zbuciumate ale stăpânirii turceşti, loc de reculegere sau exil pentru boieri, refugiu pentru jupâniţe şi odrasle în vremuri tulburi.

O filă din istoria Ţării Româneşti aşteaptă să fie redescoperită la Mânăstirea Călui, în Romanaţi.

Surse: Monografia Judeţului Romanaţi, 1928; Fiii Romanaţiului, 1996

Anunțuri

Clipul Asociaţiei Noastre


Foişorul de Foc


Serviciul de stins focul s-a înfiinţat în anul 1865, sub coordonarea primăriei.

În anul 1901, arhitectul Remus Iliescu a construit, pe dealul ce domină oraşul,  Foişorul de Foc.

Personalul serviciului de stins incendii număra un comandant, ajutorul acestuia şi 40 de pompieri. Comanda poseda 6 sacale, 2 pompe aspiratoare-respingătoare, un car pentru unelte şi scări, respectiv 22 de cai.

Serviciul de stins focul a funcţionat până în anul 1936, când toate unităţile de pompieri au fost militarizate.

În prezent, pe locul Comandei de Incendiu se află Sala Polivalentă şi Liceul Teoretic „Mihai Viteazul”.

Bine aţi venit în Romanaţi !


Romanațiul se întindea de-a lungul Oltului, până la Dunăre, pe o lungime de 94 de km, numărându-se, ca întindere, printre primele județe ale țării.

Situându-se în marea câmpie a Dunării, cuprinzând și o parte din Podișul Getic, Romanațiul beneficia de o rețea hidrografică bine dezvoltată, generându-se astfel un sol fertil, propice cultivării unui element de primă importanță pentru economia și agricultura țări, respectiv cerealele.

În vechile timpuri, acest ținut servea drept linie de trecere a legiunilor romane spre capitala Daciei, fapt dovedit de drumurile, cetățile și măgurile presărate cu vestigii arheologice.

Oamenii erau robuști, buni plugari și negustori de frunte, fapt care a înlăturat concurența străină. Aveau o stare materială bună și gospodării bine înjghebate.

Ca teritoriu al vechii Dacii, înzestrat cu câmpii mănoase și întinse, cursuri de ape cu văi și păduri exuberante, ținutul dintre Jiu și Olt a reprezentat  „prima patrie adoptivă pentru masele mari de păstori, care veneau cu căpeteniile, cu triburile, cu zeii și cu turmele lor, din Asia spre Dunăre.” – Niculae Densușianu

Remarcându-se printr-un colorit viu, specific zonelor de câmpie, ținutul Romanaților conține amintiri vii ale unui trecut glorios, începând cu epoca romană până la înfăptuirea unității naționale, mărturii despre Popa Stoica din Farcaș și Frații Buzești, frații de cruce ai lui Mihai Viteazul, Brazda lui Novac, pandurii lui Tudor Vladimirescu, adunați de pe plaiurile noastre, zapciul haiduc Iancu Jianu și Radu Popa Șapcă, care ridică la Islaz, în 1848, steagul revoluției.

Sursa: Monografia Județului Romanați, 1928