Zilele Municipiului Caracal 2011


473 de ani de atestare documentară a Municipiului Caracal


Programul manifestărilor


15.11. 2011

 Orele 17.00 – Foaierul Teatrului Naţional

* Vernisaj pictură Sorin CHIRIMBU – „Maeştrilor mei, reverenţă ”. Program artistic susţinut de grupul vocal-instrumental dirijat de prof. Ion Bîrză.

16.11. 2011

Orele 13.00 – Teatrul Naţional

* Festivitate de premiere, în cadrul programului „Întâlniri cu energia”, ediţia 2011. Organizator GDF Suez Energy România, cu participarea reprezentanţilor Fundaţiei „Chance for Life” şi ai Ministerului Educaţiei.

 Orele 17.00 – Foaierul Cercului militar

* Expoziţie cu obiecte de artă tradiţională „Cojocul şi ceramica de Vădastra”. Expun meşterii populari Dumitru LICEANU şi Ionel COCOCI.

* Moment folcloric susţinut de interpreta de muzică populară Ofelia NICU-POPOVICI.

17.11.2011

Orele 11.00 – Muzeul Romanaţiului

* Deschiderea oficială a manifestării: „Însemnătatea Zilei de 17 noiembrie 1538 – 473 de ani de la prima atestare documentară a Caracalului”;

* Expoziţii tematice

Orele 14.00 – 19.00 – Teatrul Naţional

* „Zilele medicale caracalene”, cu participarea unor personalităţi ale lumii medicale româneşti.

18.11.2011

Orele 09.00 – 19.00 – Teatrul Naţional

* „Zilele medicale caracalene”, cu participarea unor personalităţi ale lumii medicale româneşti.

Orele 11.00 – Cercul Militar

* Conferinţă apicolă în organizarea Cooperativei „Apicultorul oltean”;

* Expoziţie de produse apicole, cu vânzare – platoul din faţa primăriei.

 

19.11.2011

 Orele 09.00 – 14.00 –  Teatrul Naţional

* „Zilele medicale caracalene”, cu participarea unor personalităţi ale lumii medicale româneşti.

21.11.2011

 Orele 11.00 – Sala de Consiliu

* Lansare de carte-„Istorie bisericească pre scurt”, autor paharnic Alexandru GEANOGLU-LESVIODAX, lucrare tipărită la Bucureşti în anul 1845, redactor col.(r) dr. Valentin MARIN, Editura MEGA, Cluj Napoca 2011.

Orele 18.00 – Teatrul Naţional

* Spectacol de teatru „Cereri”, după Cehov – Compania de teatru „Teatrulescu” din Craiova.

22.11.2011

Orele 14.00 – Sala de sport a Şcolii Generale Gheorghe Magheru

* Cupa municipiului Caracal la baschet (băieţi licee).

Orele 16.00 – Foaierul Teatrului Naţional

* Vernisajul expoziţiei de pictură şi grafică „Din liniştea atelierului” – autor Viorel Chirea.

Orele 17.00 – Teatrul Naţional

* Prezentarea revistei „Vitralii romanaţene”;

* Moment literar în lectura autorilor;

* Concert de muzică populară susţinut de Gheorghiţa NICOLAE şi Ofelia NICU POPOVICI.

 

23.11.2011

Orele 10.00 – Parcul Constantin Poroineanu

* Cupa municipiului Caracal la cross (pe categorii de vârstă)

Orele 17.00 – Teatrul Naţional

* Lansarea revistei de agricultură „Agrimedia”;

* Moment artistic susţinut de Petre-Lele MARINESCU şi invitaţii săi.

24.11.2011

Orele 09.00 – Sala de sport a Şcolii Generale Nicolae Titulescu

* Cupa municipiului Caracal la fotbal (cls. I-IV)

                          – Sala de sport a Şcolii Generale nr. 2 

* Cupa municipiului caracal la fotbal (cls. V-VIII)

Orele 11.00 – Sala Polivalentă

* Cupa municipiului Caracal (licee)

Orele 17.00 – Teatrul Naţional

* Spectacol folcloric susţinut de Ansamblul Folcloric Romanaţi.

                                                                        

25.11.2011

* Spectacol de teatru „Helea, dragostea mea”. Teatrul „Arca” din Bucureşti.

Organizatorii evenimentului sunt: Primăria Municipiului Caracal, Asociaţia Fiii şi Prietenii Caracalului, Centrul Cultural „Radu Şerban”, Biblioteca „Virgil Carianopol”, Muzeul Romanaţiului, Cercul Militar.


Reclame

Boierii şi Haiducul


„Frunză verde de lipan, n-aţi auzit de-un Jian, de un hoţ de căpitan?”

Când spui Romanaţi te gândeşti la conacuri boiereşti, la ospăţuri stropite de carafe de vin şi la galbeni de aur. Bunăstarea boierilor atrăgea ca un magnet cetele de ţărani ai pământului, care se haiduceau urmărind hăituirea şi jefuirea acestora.

Romanaţiul este ţinutul haiducilor.

Pe la 1800, Romanaţiul era ţinutul lui Iancu Jianu, haiducul numărul unu al ţării, acest Robin Hood autohton care lua de la bogaţi şi dădea la săraci. Cât se poate de simplu, era un oltean prin excelenţă, puternic, răzvrătit şi în căutarea dreptăţii. Cu două flinte la brâu, călare pe un roib năzdrăvan, însoţit de o ceată de trei mii de haiduci, împărţea teroarea în rândurile boierilor.

Maestrul Adrian Pintea a reuşit să-i imortalizeze trăsăturile în pelicula „Iancu Jianu, haiducul”.

I-a alungat pe turci, i-a împins dincolo de Dunăre, l-a ucis pe Pazvante Chiorul (Pazvan-Oglu, paşa de Vidin) şi a susţinut cu trupe Revoluţia lui Tudor Vladimirescu de la 1821.

A purtat primul steag al României, conducând trupele de panduri ale lui Tudor.

Puteţi găsi steagul la Muzeul Cercului Militar din Bucureşti.

Conacul Jianului s-a strecurat, în timp, printre clădiri vechi şi moderne. Îl găsiţi în Caracal, transformat în muzeul „Casa memorială Iancu Jianu”, pe bulevardul Iancu Jianu, alături de bordeiul săpat în pământ, care se află în spatele conacului. Legenda spune că, pentru a scăpa de poteră, Iancu Jianu şi-a croit tunel până la Olt, având ca punct de plecare bordeiul săpat în pământ.

De altfel, conacul lui Iancu Jianu este un obiectiv turistic unic în Europa, reprezentând singura casă memorială a unui proscris păstrată de vremuri.

Haiducul nostru este înmormântat în incinta bisericii Adormirea Maicii Domnului, din centrul Caracalului, ctitoria familiei Jienilor.