Cetatea Sucidava


Sucidava a fost o aşezare geto-dacică, pe malul stâng al Dunării, aparţinând sucilor, denumire atribuită dacilor ce locuiau la gurile de vărsare ale râului Olt în Dunăre.

Izvoarele istorice atribuie momentul înfiinţării cetăţii, de către daci, în epoca Latene (după numele unei plaje de pe malul lacului Neuchatel din Elveţia, unde s-a găsit o aşezare celtică), a două vârstă a fierului (sec. 5-4 î.e.n.).

În anul 102 e.n., Sucidava este cucerită de romani, care o transformă în castru militar. După anul 169, se presupune că a devenit capitala Daciei Malvensis, o divizie financiară a Daciei romane, aici găsindu-se un număr foarte mare de monede din timpul lui Filip Arabul (Philippus Arabs).

Împăratul Constantin cel Mare dispune, în anul 326 e.n., construcţia unui pod peste Dunăre, care lega Sucidava de cetatea Oescus, aflată pe malul drept al Dunării, la gura Iskarului. Podul este considerat a fi cel mai mare pod construit în antichitate, cu o lungime de 2400 m, o lăţime de 15 m şi o înălţime de 20 m, construcţia derulându-se pe parcursul a 2 ani.

Avarii, aliaţi cu slavii, distrug Sucidava în jurul anului 600 e.n., după ce aceasta suferise distrugeri însemnate în anul 245 e.n., când carpii aliaţi cu goţii, atacă foarte puternic provincia romană.

Cetatea se află pe teritoriul satului Celei, în prezent parte integrantă a oraşului Corabia. Denumirea satului Celei provine de la generalul roman Cellius, care, în timpul campaniei de la nord de Dunăre, derulată împotriva barbarilor, şi-a aşezat trupele pe aceste locuri.

Ruinele cetăţii se întind pe o suprafaţă de două hectare. Aici se pot vedea zidurile de apărare cu cele opt turnuri complet dezvelite de săpături. Au fost identificate, de asemenea, băile romane (thermae), o bazilică paleocreștină (secolele V-VI) și străzi pavate.

Atracţia principală a cetăţii este fântâna secretă, o capodoperă inginerească, menită să aprovizioneze cu apă așezarea în timpul asediilor.

Reclame

Cetatea Romula


Lângă Reşca, la nord de Caracal, pe malul drept al Oltului, se află colonia romană Romula, dezvoltată în secolele II-III pe locul unei mai vechi așezări dacice, Malva. Aşezarea a fost ridicată la rang de Municipium în timpul împăratului Hadrian și la cel de Colonia în timpul lui Septimiu Sever. Aici au fost identificate urme de edificii publice, temple, ateliere, terme, cuptoare de ars cărămida, inscripții şi fragmente de statuete.

În jurul nucleului civil de pe lângă fortificaţie s-a născut, mai apoi, oraşul roman. Săpăturile arheologice au pus în evidenţă un zid de incintă, care adăpostea zona centrală a oraşului roman. O a doua incită, mai mare, care o cuprindea şi pe cea iniţială, a fost ridicată în anul 248, din ordinul împăratului Philippus Arabs, în urma respingerii invaziei carpilor. La Romula au fost identificate şi mai multe necropole.

Dintre unităţile militare care au staţionat aici, până la ridicarea localităţii la rangul de municipiu, sunt de amintit cohors I Flavia Commagenorum şi numerus Surorum sagittariorum. Odată cu dobândirea rangului de municipiu, unităţile au fost transferate, probabil, într-una din fortificaţiile de pe Olt.

Orașul a fost locuit până în secolele IV-VI. Teritoriul acestuia este greu de stabilit pe teren.

În secolul al XVI-lea, o parte din cărămizile castrului au fost utilizate pentru construirea unei mânăstiri şi a unui turn în proximitatea comunei Reşca, la Hotărani, cu hramul „Soborul Îngerilor”, ctitoria jupânului Mitrea Vornic şi jupânesei Neaga. După ridicare sa, în anul 1588, mânăstirea a fost ocupată de călugări greci aparţinând Mânăstirii Dionisiu de la Sf. Munte.

Istoricul Dionisie Fotino afirma că încă din primele decenii ale secolului XIX pe piaţa Caracalului se vindeau cărămizi de Antina (Romula) cu trei parale bucata. Cezar Bolliac afirma de asemenea că mai toate bisericile şi casele din Caracal s-au făcut din material aduse din Romula.Ajungând la Caracal, marele istoric Nicolae Iorga costata că foarte multe clădiri din oraş au folosit în construcţia lor cărămizi romane de aceeaşi provenienţă.