Here’s an excerpt:

The concert hall at the Syndey Opera House holds 2,700 people. This blog was viewed about 11,000 times in 2011. If it were a concert at Sydney Opera House, it would take about 4 sold-out performances for that many people to see it.

Click here to see the complete report.

Din luna martie și până în prezent, promovăm, cu succes, în țară și în străinătate obiectivele turistice, valorile culturale și autentice din zona Romanați, motiv pentru care Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului ne-a invitat la Gala România – Premiile de Excelență în Turism.

Ce spuneți dacă anul viitor ne ajutați să promovăm și alte obiective de interes pentru zona noastră?

Ce spuneți dacă în anul care vine direcționați cei 2% din impozitul pe venit către asociația noastră, pentru îndeplinirea obiectivelor pe care ni le-am propus la înființare?

Ce spuneți dacă, începând de astăzi, ne sprijiniți pentru a ne mări aria de socializare prin intermediul Facebook-ului?

Vă mulțumim!

La 12 km de Caracal, pe DN 6, către Craiova se află una din cele mai frumoase aşezări ţărăneşti din ţară, satul Dioşti, atestat documentar de aproximativ 500 ani.

Înfăţişarea din prezent a satului este datorată unui incendiu izbucnit în anul 1938. Au fost distruse, atunci, zeci de gospodării. Proporţiile dezastrului l-au impresionat pe regele Carol al II-lea, care, văzând ruinele şi oamenii neajutoraţi, a decis reconstruirea satului.

Fundaţia Regală a acordat imediat fondurile necesare reconstrucţiei. S-a hotărât ca noua aşezare, Uliţa Morii,o uliţă lungă de aproape un kilometru, să aibă numai gospodării cu arhitectură tradiţională românească.

Au fost aduşi meşteri de pe tot cuprinsul judeţului Romanaţi pentru a construi, bucată cu bucată, 26 de gospodării, cu toate cele necesare: locuinţa (care, în funcţie de numărul odăilor, era de trei tipuri: cu trei camere, cinci şi şase), cu pridvor din lemn sculptat, cu beciul aşezat în faţa casei, cu un fel de foişor deasupra, grajdul pentru animale, pătulul, fântâna, la poartă, între două gospodării, livada, grădina de zarzavat, cea de flori şi dependinţele.

Lucrările au fost supravegheate de către arhitecţii Focşa şi Gusti. La sfârşitul reconstrucţiei, a luat naştere un aşezământ nou, cu gospodării ordonate, centru civic, primărie, şcoală, biserică, grup social-cultural, post de jandarmi.

Uliţa Morii este, în prezent, unul dintre cele mai frumoase locuri cu specific tradiţional românesc din ţară. Câteva din gospodăriile sale, care au rămas intacte, au fost mutate la Muzeul Satului, în Bucureşti.

Uliţa Morii se află la intrarea în Dioşti, făcând legătura cu drumul naţional. Vă aşteaptă să vă abateţi din călătorie, pentru câteva minute, pentru a o vizita.

Monografia “Dioştii, pagini de istorie”, scrisă de Mihai Bălăianu, cuprinde 18 volume, însumând 5161 de pagini, fiind întocmită pe baza a 17.500 de documente originale, referitoare la comuna Dioşti, dar şi la alte 178 de localităţi din Oltenia, cu care dioştenii au avut legături.

Prin valoarea şi anvergura sa, este singura de acest gen din lume, oficialităţile române propunând introducerea monografiei în Cartea Recordurilor.

“Locuiesc în abis şi pictez ceea ce văd cu mintea, căci pentru mine arta este viziune.” – Sabin Bălaşa

Sabin Bălaşa s-a născut la Dobriceni, în Romanaţi, la 17 iunie 1932, absolvind cu succes Institutul de Arte Plastice “Nicolae Grigorescu” București în 1955, cursurile Academiei de Limbă și Cultură Italiană “Siena” în 1965 şi cursurile Academiei de Pictură din Perugia în 1966, fiind legat spiritual de Italia, pe care a vizitat-o de mai multe ori, pentru a primi diferite premii, dar și pentru a picta.

S-a simţit ca acasă la Iaşi, unde a realizat între 1968-1978 celebrele murale care înnobilează Sala Pașilor Pierduți a Universității Al. I. Cuza, motiv pentru care declara, cu umor, că este “moldovean de origine oltean”.

În creaţia sa, a pornit de la ideea că arta şi viaţa comunică între ele în permanenţă, fiind vorba de o relaţie specifică, relaţia omului cu Universul, prin care se dezleagă destinul acestuia de existenţa în sine. A refuzat spaţiul închis, interiorul unei camere, deoarece îi limita libertatea de gândire şi îi neutraliza spiritul.

Deşi cunoscut ca pictor al perioadei comuniste, deoarece puternicii epocii  i-au comandat şi i-au plătit două lucrări dedicate cuplului Ceaușescu, Sabin Bălașa n-a pictat niciodată tractoare, ciocane și seceri, iar opera sa nu s-a încadrat în rigorile ideologice ale comunismului.

A avut o activitate impresionantă atât în domeniul picturii, artei monumentale, ilustraţiei de carte şi filmului de animaţie, făcând parte din numeroase jurii internaţionale, cât şi în domeniul publicistic, opera sa scrisă conţinând 3 romane şi numeroase articole şi eseuri în presa scrisă.

Filme de pictură animată (autor şi regizor):

• „Picătura” (1966)
• „Orașul” (1967)
• „Valul” (1968)
• „Pasărea Phoenix” (1968)
• „Fascinație” (1969)
• „Întoarcere în viitor” (1971)
• „Galaxia” (1973)
• „Odă” (1975)
• „Exodul spre lumină” (1979)

Picturi murale:

• “Aspirație” 380/546 cm
• “Omagiu întemeietorilor” 372/471 cm
• “Amfiteatru” 452/400 cm
• “Generații” 452/379 cm
• “Triumful vieții” 420/249 cm
• “Dezastrul atomic” 420/249 cm
• “Icar” 422/248 cm
• “Prometeu” 417/247 cm
• “Exodul spre lumină” 416/247 cm
• “Ștefan cel Mare” 419/250 cm
• “Moldova” 430/265 cm
• “Luceafărul” – triptic (429/267 cm, 430/267 cm, 431/269 cm)
• “Legenda Meșterului Manole” 432/268 cm
• “Nunta Cosmică” 431/268 cm
• “Legenda Dochiei” 429/268 cm
• “Străbunii” 433/268 cm
• “Galaxia Iubirii” 1080/466 cm
• “Războinicii”
• “Hora”
• “Nunta Cosmică (Miorița)”
• “Geneza”
• “Feerie”

Expoziții personale:

• 1978, Roma
• 1980, Roma
• 1982, Stockholm
• 1982, București, Muzeul național de Artă,
• 1985, Kerkera (Grecia)
• 1988, Moscova, Tbilisi și alte capitale ale statelor fostei URSS
• 1992, București
• 1994, Israel
• 2000, București, World Trade Center
• 2002, Iaşi, Univ. Al. I. Cuza
• 2005, București

Romane:

• “Deșertul Albastru”, roman, 1996
• “Exodul spre Lumină”, roman, 2002
• “Democrație în Oglinzi”, roman, 2006

Sabin Bălașa s-a stins din viață în data de 1 aprilie 2008, fiind înmormântat la Cimitirul “Eternitatea” din Iaşi.

Surse: Fiii Romanaţiului (1996), Wikipedia

“Popa Radu Şapcă este din neamul Şăpculeştilor. (…) Când s-a făcut revoluţia la 1848, pleca popa de la Izlaz spre Dăbuleni, pe marginea Oltului la deal ca să strângă oamenii la sobor. Când s-au strâns oamenii la sobor, le-au spus cari erau mai mari, acolo la Izlaz să facă revoluţie.” – Monografia Judeţului Romanaţi

Popa Radu Șapcă a fost preot la Biserica Sf. Nicolae din Celei, localitate lângă portul Corabia (1834), haiduc și revoluționar, unul din organizatorii Marii Adunări populare de la Izlaz, din 1848. Cu el se încheie epoca haiducilor și pandurilor celebri din Oltenia.

În 1848, după ce a auzit că, la Bucureşti, mai mulţi intelectuali şi oameni de seamă pregăteau o mişcare prin care se dorea înlăturarea stăpânirii fanariote, Popa Şapcă a căutat să intre în legătură cu liderii olteni pentru ca, prin aceştia, să ia şi el parte la revoluţie. În satul lui şi în toate localităţile învecinate, Popa Şapcă a propovăduit tuturor ideile revoluţionare.

Când a sosit momentul, părintele a mers la Bucureşti, unde a reuşit să-i convingă pe capii revoluţionari că locul cel mai potrivit pentru începerea revoluţiei, ferit de ochii autorităţilor şi de armata domnitorului Gheorghe Bibescu, este satul Izlaz, din apropierea Dunării.

În ziua de 9 mai 1848, semnalul a fost dat: oamenii din toate colţurile ţării s-au adunat pe câmpia din apropierea localităţii Islaz pentru a asculta programul pe care-l propuneau liderilor paşoptişti.

Datorită zelului şi devotamentului său, Popa Radu Şapcă a fost ales ca membru semnatar al Guvernului Provizoriu, alături de nume sonore din cultura românească: Ion Heliade-Rădulescu, Christian Tell, Ştefan Golescu şi Nicolae Pleşoianu.

După înăbușirea revoluției, la 29 octombrie 1848 a fost arestat pentru participarea la evenimente şi închis la Văcăreşti, surghiunit pentru 2 ani la Sf. Munte Athos şi mutat la Bursa cu majoritatea revoluţionarilor (1849-1853).

În timpul Războiului Crimeii, revoluţionarii exilaţi în Bursa şi Constantinopol au primit permisiunea de a locui mai aproape de graniţele ţării. Popa Şapcă a reuşit, cu foarte mare greutate, să se stabilească în Şumla, de aici trecând noaptea cu barca peste Dunăre pentru a-şi vedea familia din Celei. Abia în anul 1855, părintele a primit acordul domnitorului Barbu Ştirbei pentru a reveni în hotarele ţării.

În 1856 s-a reîntors în ţară, iar domnitorul Alexandru Ioan Cuza la numit preot curator la Râmnicu Vâlcea, apoi, datorită lui Dimitrie Bolintineanu, la Mânăstirea Hotărani din Romanaţi, situată la 12 km de oraşul Caracal, apoi curator la Mânăstirea Brâncoveni, unde este înmormântat.

La doi paşi de Cetatea Sucidava, într-un un mic părculeţ, se află bustul lui Popa Radu Şapcă, care indică locul în care s-a aflat bordeiul acestuia, în faţa căruia s-a strâns Guvernul Provizoriu de la 1848.

Ingrediente:
750 g de spanac
un praz verde mediu
o ceapă
o cană de orez
un pahar de vin
4 roșii
4 căței de usturoi
4 linguri de untdelemn
4 linguri de pastă de roșii
sare, piper

Mod de preparare:
Punem la fiert circa 1.5-2 litri de supă de zarzavat sau apă. Din timp.
Încingem o oală mare, punem în ea untedelemnul și, până începe să sfârâie, tăiem ceapa, solz de pește, dar un pește cu solzi măricei. Sotăm ceapa cu focul redus până devine ușor sticloasă. Tulpina prazului – de la dânsul e oltenească mâncarea, dar și de la roșii – o despicăm în lung și mai pe urmă felii, nu chiar de 1 cm lățime. Vor vrea să plonjeze în oală împreună cu o linguriță de sare și una de apă. Punem capacul să se înăbușe. Frunzele prazului le spălăm bine, după urechi și le tocăm și pe ele. Le punem, mai tarziu un pic, să nu se ardă, dar nu le lăsăm pe dinafară, că dau gust bun.

Dispăru umididatea? Adăugăm orezul și îi dăm răgaz să devină sticlos. În timpul acesta și între operații tot mai spălăm/alegem la spanac. Deglasăm orezul cu vinul și așteptăm să se reducă alcoolul, iar când acestea s-au săvârșit, începem să creștem orezul cu un polonic, două de supă fierbinte – eu apă clocotită – cea cu care am început. Când scade, repetăm mișcarea. Avem grijă de spanac. Dacă l-am eliberat de nisipuri îl rupem, sau tăiem în bucăți convenabile. Nu vă speriați! E o movilă impresionantă dar iși va găsi locul în oală.
Am uitat de roșii, uita-m-ar nevoile. Le spălăm foarte bine cu apă rece, le crestăm superficial în cruce și le cufundăm în supă (sau apă), care fierbe alături liniștit. După un minut, maxim două, le scoatem și le curățăm de pieliță, le descotorosim și tăiem bucatele de circa 1 cm. Operația o fac într-o farfurie de plastic să nu pierd sucul. Pe orez mai punem un polonic de apă și roșiile cu suc cu tot.

Când bolborosela reîncepe, punem în oală – dacă ați luat una mare din start nu ați greșit – spanacul. Două trei mâini pline, amestecăm, el își reduce volumul, alt spanac și tot așa până l-am pus pe tot. Punem și pasta de roșii, să putem duce borcanul la loc în frigider și să mai facem loc pe cea masă.
Patru minute pe ceas. Nicio secundă în plus nu are nevoie frunza de spanac care scârțâia de fragedă ce era. Stingem focul. Acoperim oala cu un șervet de bucătărie (am mai discutat: sub capac se creaza condens). Dar înainte de asta stingem focul. O mai zic odată. Spanacul trebuie să-și păstreze integritatea, textura, gustul, calitățile, orezul să nu se facă terci și mâncarea să aibă un pic de sos.

Spălăm castroane, ustensile, meșteșuguri, marafeturi. A mai rămas un pic de vin în sticlă? Dă-l pe gât, bucătare, că meriți și tu. Facem ordine, ascundem lucruri prin bufeturi ori cămări.
Am tras de timp cam cinci minute să se răcească stufato-pilaful acesta, în care orezul a luat locul mielului. Abia acum zdrobim în oală usturoiul. Mestecăm și potrivim de sare și piper dacă mai e cazul.
Ducem oala pe pervaz, unde lumina e mai bună și facem câteva poze. Dacă madame Hortansa de visavis ne soarbe avid din priviri de sub bigudiuri – take a photo, it last longer – îndreptăm camera spre ea și, în nouă cazuri din zece, se va ascunde după perdea.

Veți spune că mâncarea asta e și mai bună cu urzici, stevie, leurdă. Perfect adevărat. Nu poți să le ai pe toate.

Facem semnul creştinesc din străbuni și ne așezăm la masă, dând mulţămită.

Sursa: http://artaculinara.com/forums/topic/2058-mancare-olteneasca-de-spanac-praz-rosii/

Ingrediente: 3 verze murate, 200 gr orez, 50 gr pastă de tomate, 400 gr ciuperci, 4 cepe, 100 ml ulei, 3 morcovi, mărar verde, mărar uscat, boabe de piper negru.

Mod de preparare: ceapa se toacă peștișori și se călește în uleiul încins. Se adaugă ciupercile tăiate, morcovul ras, apoi orezul. După câteva minute, se adaugă pasta de tomate, sare după gust, mărar verde tocat mărunt și se mai lasă până ce toată compoziția are un aspect uniform. Varza se spală, se aleg foile și se umplu cu compoziția de mai sus. În cratiță se pun bețișoare de mărar uscat, și varza tocată, un strat. Se pun apoi sarmalele în formă de floare, rânduri. Deasupra rândurilor se pun foi de varză. Se adaugă apa cât să acopere și se pun la fiert. Se lasă să fiarbă, iar spre final se adaugă câteva boabe de piper negru.

Se servesc calde.

Se recomandă mai ales în perioadele de criză.

• să faceți decorațiuni din lut care vor înfrumuseța bradul de Crăciun (vârsta minimă 3-4 ani cu părinți și 5-6 ani fără părinți);
• să faceți obiecte din lut și să le pictați;
• să trageți cu arcul (vârsta minimă 12 ani);
• vă veți plimba în zona atelierului să respirați aerul curat din zonă;
• copiii vor putea urca pe un ponei.